Home Biserici
Biserici

Aparţinând unei vechi mănăstiri medievale, biserica din Mănăstireni a fost ridicată la începutul secolului al XIII-lea. Ridicată sub forma unei biserici-sală romanice, construcţia a suferit de-a lungul timpului numeroase transformări, preluând o serie de elemente gotice şi renascentiste. Pe faţada sudică a turnului sunt amplasate două reliefuri romanice dintre care unul, reprezentând o Melusină, este unic în Transilvania. Mobilierul şi tavanul sunt pictate în secolul al XVIII-lea. În prezent biserica aparţine cultului reformat.

Biserica medievală din Feleacu a fost reşedinţa unei mitropolii ortodoxe în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Ridicată cu sprijinul lui Ştefan cel Mare, biserica de piatră, în stil gotic, a fost construită pe locul unei mai vechi biserici de lemn şi a unei necropole din secolul al XIII-lea. În anul 1925, la iniţiativa lui Nicolae Iorga, biserica a fost amplificată după proiectul arhitectului Kós Károly, cu sprijinul financiar al regelui Ferdinand I. În interior se păstrează fresce şi icoane din secolul al XVIII-lea.

La 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula se desfăşoară cel mai important pelerinaj din Transilvania de Nord şi unul dintre cele mai mari din România. La acesta participă sute de mii de credincioşi din toată Transilvania şi din celelalte regiuni ale ţării. Pelerinaje de mai mică amploare au loc însă pe aproape întreaga durată a anului, de la Bunavestire a Maicii Domnului (25 martie) până la Înălţarea Sf. Cruci (14 septembrie). Aici a lăcrimat, între 15 februarie şi 12 martie 1699, renumita icoană pictată în anul 1681 de meșterul Luca din Iclod. În anul 1973, vechea biserică de lemn a mănăstirii a fost distrusă în urma unui incendiu. În locul acesteia a fost adusă, în anul 1974, biserica originară din satul Ţop (azi Pădurenii), construită în secolul al XVII-lea.

Situată în satul Vad, la cca. 70 km de Cluj-Napoca, biserica a fost ridicată în secolele XIV-XV, fiind ctitorită de voievozii maramureşeni Balc şi Drag. În secolele XVI-XVII aici au funcţionat o episcopie ortodoxă şi o mănăstire, susţinute de stăpânii domeniului Ciceului, Ştefan cel Mare şi Petru Rareş. Biserica a fost ridicată din piatră, având un plan triconc moldovenesc, fiind prelungită la vest cu un pronaos. Se remarcă portalul de vest şi cel dinspre navă, precum şi ferestrele gotice. Biserica are hramul „Adormirea Maicii Domnului".

Biserica medievală din Sic a fost ridicată în secolul al XIII-lea. Aspectul de astăzi al bisericii este gotic, dar aceasta a suferit numeroase intervenţii de-a lungul timpului. În interior pot fi văzute fragmente de frescă de mare valoare, datate în secolul al XIV-lea, tavanul casetat şi pictat, mobilierul pictat, orga şi clopotele datate în secolul al XVIII-lea. Biserica a fost parţial distrusă, împreună cu întreaga localitate, în urma năvălirii tătarilor din anul 1717, de ziua sf. Bartolomeu (24 august), eveniment comemorat până astăzi de întreaga comunitate.

logo-cj

Vizitatori online

Avem 549 vizitatori online