Home Muzee Colecția de Istorie a Farmaciei

Colecția de Istorie a Farmaciei

Colecția de Istorie a Farmaciei Copyright © Consiliul Judeţean Cluj 2011

Aflată în prezent în administrarea Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, Colecţia de Istorie a Farmaciei este situată în cea mai veche farmacie din Cluj, „La Sfântul Gheorghe", atestată documentar pentru întâia dată în anul 1573. De la începutul secolului al XVIII-lea până în anul 1949 farmacia a fost condusă de Alexander Schwartz (1727-1749), de Tobias Maucksch şi de urmaşii săi (1752-1822), de Daniel Szláby şi de moştenitorii săi (1822-1863) şi de familia de farmacişti Hintz (1863-1949).

La originea acestui muzeu se află colecţia de obiecte farmaceutice transilvănene a profesorului Iuliu (Gyula) Orient (1869-1940), expusă în anul 1904 într-una dintre sălile Muzeului Ardelean. Această colecţie a fost donată muzeului, fiind îmbogăţită pe parcursul timpului prin alte donaţii valoroase care ilustrează activitatea farmaceutică din Transilvania între secolele XVI-XIX.

Încă din holul de acces, vizitatorii sunt întâmpinaţi de bustul profesorului Valeriu Bologa (1892-1971), care a fost şeful catedrei de Istoria Medicinei şi Farmaciei a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Cluj. Valeriu Bologa a avut o importantă contribuţie la înfiinţarea, în anul 1954, a Muzeului Farmaciei din Cluj, situat în această veche farmacie a Clujului medieval, care fusese naţionalizată în anul 1949. După o perioadă în care s-a aflat în subordinea Academiei Române, Muzeul de Istorie a Farmaciei a devenit o secţie a Muzeului de Istorie a Transilvaniei.

Structura vechii farmacii transilvănene este cea uzuală pentru acele timpuri. Farmacia avea o Oficină, încăperea în care se vindeau medicamentele; o cameră a materialelor, destinată depozitării materiilor prime şi a medicamentelor produse în laboratorul farmaciei; un laborator destinat producerii medicamentelor. În acest scop farmaciştii se inspirau din diferite farmacopei, dispensatorii precum şi alte cărţi vechi în care erau înscrise diferite tehnici de realizare a produselor vindecătoare.

Colecţia de Istoria Farmaciei din Cluj-Napoca este unul dintre cele mai interesante obiective culturale ale Clujului, prin caracterul unic al locaţiei sale şi prin valoarea deosebită a patrimoniului pe care îl deţine. În anul 2009, Colecţia de Istorie a Farmaciei a fost extinsă, odată cu deschiderea pentru public a excepţionalei colecţii a profesorului Pompiliu Manea. Beneficiind de expertiza muzeologică a unor experţi internaţionali de valoare, expoziţia de aparatură medicală şi istorie a medicinii este o nouă şi valoroasă contribuţie la dezvoltarea muzeologiei clujene.

logo-cj

Colecția de Istorie a Farmaciei

Informatii suplimentare
  • Program de vizitare
    Luni 10 - 18
    Marţi 10 - 18
    Mirecuri 10 - 18
    Joi 12 - 18
    Vineri 10 - 18
    Sâmbătă inchis
    Duminică inchis

    Contact:

    Telefon: 0264597567






Vizitatori online

Avem 4 vizitatori online