Joi, 09 Martie 2017 19:18

PARTICIPAREA CONSILIULUI JUDEŢEAN CLUJ LA TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI DE LA BUCUREŞTI, EDIȚIA DE PRIMĂVARĂ 2017

Scris de  Admin
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O delegaţie a Consiliului Judeţean Cluj formată din reprezentanţi ai Serviciului Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cluj a participat în perioada 16-19 februarie 2017 la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României de la Romexpo, Bucureşti. Evenimentul a găzduit pe o suprafaţă de 14.000 mp un număr de 270 de expozanți din 15 țări, iar numărul de vizitatori a fost de peste 23.000 de persoane.

Ca spaţiu de prezentare a ofertei turistice a județului Cluj a fost amenajat un stand cu o suprafaţă de 14 mp, în forma literei L, decorat cu panouri portabile de interior cu poze reprezentative din municipiu și județ, precum și cu diverse obiecte și materiale decorative, precum cristale de sare de la Salina Turda, tăblițe colorate sau casete de lemn personalizate care au întregit imaginea acestuia și i-au oferit un aspect mai dinamic din punct de vedere vizual. 

În cele patru zile dedicate evenimentului, reprezentanții Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Cluj au prezentat și promovat obiective și atracții turistice din judeţul Cluj, această acţiune fiind realizată prin distribuirea de materiale de promovare a ofertei turistice constând în pliante tematice, broşuri și ghiduri turistice, flyere, hărți turistice, albume, vederi sau semne de carte, precum și prin oferirea de materiale de promovare specifice mai multor zone sau regiuni, puse la dispoziție de centrele de informare din județ. Au fost distribuite pliante cu obiective turistice cuprinse în cadrul proiectului „Clujul - Peisaj Cultural”, iar vizitatorilor interesați de patrimoniul etnografic și tradițional li s-au oferit materiale de prezentare a zonelor și obiceiurilor reprezentative, precum și exemplare din revista Brâul realizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Un element de maximă atractivitate l-a constituit rularea materialelor multimedia pe suportul electronic, astfel un material video care s-a bucurat de interesul vizitatorilor a fost și cel realizat de Consiliul Judeţean Cluj pentru promovarea obiectivelor incluse în cadrul proiectului ,,Cluj - Peisaj Cultural”.

Prezența la acest eveniment a facilitat interacţiunea directă cu numeroşi vizitatori prezenţi la stand şi discuţii cu diverși reprezentanți naționali din sectorul turistic, având ca scop creşterea circulaţiei turistice locale şi regionale, consolidarea imaginii turistice a județului Cluj și eficientizarea accesului la o informație turistică cât mai complexă într-o ambianță de profil.

Citit 123 ori Ultima modificare Joi, 09 Martie 2017 19:23

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.